În aprilie 1994 a fost marcat jubileul de 30 de ani de la fondarea Institutului de Matematică.
În anul 1994 au fost îndeplinite pentru organizaţiile republicane 5 contracte.
Au fost editate câte 3 numere ale revistelor „Buletinul A.Ş.M. Matematica” şi "Computer Science Journal of Moldova".
A fost editată culegerea tematică "Quasigroups and related systems".
Au fost publicate 73 de articole ştiinţifice, dintre care peste hotare – 30. Cercetătorii Institutului au participat la diferite foruri ştiinţifice cu publicaţia a 34 de teze.
Au fost susţinute 2 teze de doctor în ştiinţe.
Doi colaboratori ai institutului (V. Drăgălin şi S.Cernigovschi) în cadrul burselor de cercetare au fost pe un an în Germania.
Dr. hab. în şt. fiz. –mat., prof. universitar M.Raţă a obţinut Premiul de Stat al Republicii Moldova în domeniul ştiinţei, tehnicii şi producţiei, iar doctorului în şt. Fiz. –mat., col.şt.sup. I. Verlan i s-a decernat Premiul Republican pentru tineret în domeniul ştiinţei, tehnicii, literaturii, artelor şi sportului.